4. Curtea de Argeş, 26-27 sept. 1985, organizator ing. Mircea Pecingine

Comisia Națională Comportarea in situ a Construcțiilor

4. A patra şedinţă a comisiei s-a ţinut la Curtea de Argeş, 26-27 septembrie 1985, cu sprijinul Întreprinderii electrocentrale Argeş, membrii organizatori din partea comisiei fiind geol. Ioan Bordea, ing. Mircea Pecingine şi dr. ing. Atena Corlăţeanu.

Au fost invitaţi 76 membri şi au participat 30.

La această şedinţă s-au precizat obligaţiile membrilor comisiei astfel:

–            de a activa pe linia realizării obiectivelor comisiei;

–            de a participa la şedinţele bianuale ale comisiei;

–            de a participa la schimbul de experienţă “Comportarea in situ a construcţiilor”;

–            de a purta insigna comisiei la manifestările organizate sub egida comisiei;

–            de a anunţa pe preşedintele comisiei în cazul dorinţei de a părăsi comisia şi de a înapoia insigna.

S-a subliniat obligaţia membrilor comisiei de a depune o activitate corespunzătoare sarcinilor comisiei, atât la locul de muncă, cât şi la manifestări tehnico-ştiinţifice proprii sau ale altor organizaţii, calitatea de membru nefiind onorifică. Membrii comisiei trebuie să-şi motiveze absenţele de la şedinţele comisiei la unul din membrii colectivului de conducere; cine are patru absenţe consecutive sau trei absenţe consecutive nemotivate, se consideră radiat de pe lista de membri şi rugat să înapoieze insigna.

Tema dezbaterii tehnice a fost “Realizări în domeniul urmăririi barajelor hidrotehnice şi a drumurilor consolidate în zona Curtea de Argeş”, urmată de o vizită la barajul Vidraru şi amenajarea Corbeni. Au participat cca. 50 persoane.