35. Ploieşti, 23 mai 2001, organizator ing. Mihail Bogdan Dabija

Comisia Națională Comportarea in situ a Construcțiilor

35. A treizeci şi cincea şedinţă a comisiei s-a ţinut la Ploieşti în 23 mai 2001, în conexiune cu masa rotundă organizată de filiala Prahova a AICR având ca temă “Punerea în siguranţă a clădirilor cu valoare arhitectonică şi istorică din municipiul Ploieşti”. Organizator a fost ing. Mihail Bogdan Dabija, preşedintele filialei AICR şi membru al CNCisC.

Au fost invitaţi cei 108 membri şi au participat 47.

După apel au fost primiţi 5 membri noi cu unanimitate de voturi.

S-a prezentat raportul de activitate al colegiului de conducere pentru anul 2000 şi hotărârea acestuia din 21 mai 2001 şi s-au pus în discuţie trei alternative privind colegiul de conducere: prelungirea mandatului, amânarea alegerilor, alegerea dintre cei prezenţi. A fost adoptată prima variantă cu 33 de voturi.

Întâlnirea s-a încheiat cu o gustare la restaurant.